Purtăm în noi, în structura intimă a memoriei celulare, fragmente de cunoaștere dintr-o epocă în care cerul și pământul erau înțelese altfel. Nu sunt simple legende, ci ecouri ale unor civilizații care au atins apogeul și s-au prăbușit sub propria greutate tehnologică. Investigarea acestor „memorii de fapt” nu este o simplă incursiune în misticism, ci o muncă de detectiv în arhivele conștiinței. Prin tehnica hipnozei regresive, Dolores Cannon a accesat „Sinele Superior” (Higher Self), acea sursă care ne reamintește că istoria nu este liniară, ci un ciclu de lecții pe care suntem chemați să le integrăm acum. Întrebarea nu este dacă aceste lumi au existat, ci dacă suntem pregătiți să ascultăm avertismentele pe care ni le transmit dincolo de vălul uitării.

Pământul ca Școală: Diploma de absolvire a sufletului

Lumea fizică este, în esență, un laborator de învățare extrem de dens. Din perspectiva metafizică, corpul tău nu este identitatea ta, ci doar un „costum de haine” sau un vehicul pe care îl îmbraci pentru a interacționa cu materia. Această școală terestră funcționează după reguli stricte: nu poți sări peste clase, iar dacă eșuezi în a înțelege o lecție, vei fi nevoit să repeți „anul” într-o nouă încarnare, în circumstanțe similare, până la stăpânirea materiei.

Această viziune elimină conceptul de „eșec” și îl înlocuiește cu cel de progres educațional. Moartea nu este sfârșitul, ci momentul în care părăsești costumul uzat pentru a-ți primi următoarea misiune pe „partea cealaltă”. Până când nu absolvi acest ciclu de învățare, vei continua să te întorci, îmbrăcând alte costume, în alte roluri.

Oglinda Karmei: Momentul în care devii propriul tău judecător

După ce părăsești corpul fizic, urmează un proces de revizuire a vieții care este, probabil, cea mai viscerală experiență a sufletului. Nu există o divinitate externă care să îți dicteze sentința; ești propriul tău judecător, într-o stare de onestitate absolută.

Crucial este faptul că îți vei revedea viața nu ca un spectator distant, ci prin ochii tuturor celor pe care i-ai influențat. Vei simți durerea pe care ai provocat-o altora ca și cum ar fi propria ta durere; vei simți bucuria pe care ai dăruit-o reflectată direct în inima ta. Această realizare — că ești „în papucii” celuilalt — este cea care naște dorința profundă de a repara greșelile prin karmă. Nimeni nu te pedepsește, dar tu vei decide că trebuie să te întorci pentru a compensa dezechilibrele create.

Civilizațiile Pierdute: Dincolo de Mitul Arheologic

Scepticismul academic respinge adesea existența Atlantisului, invocând lipsa „dovezilor palpabile”. Însă, un investigator știe că absența dovezilor nu este dovada absenței. Gândiți-vă la cetatea Troia: a fost considerată un mit până când cineva a avut curajul să urmeze o intuiție și să o descopere. Atlantis nu a fost doar un continent, ci o civilizație globală care a lăsat în urmă memorii purtate de supraviețuitori în Egipt și America de Sud.

Distrugerea acestor lumi nu a venit întotdeauna prin apă. Arhivele conștiinței descriu anihilări diverse:

• Ziduri de noroi și resturi: Mase gigantice de pământ care au îngropat orașe întregi, făcându-le invizibile arheologiei moderne.
• Gauri în stratul de ozon: Utilizarea eronată a cristalelor a perforat atmosfera, permițând radiației solare să ardă suprafețe vaste și să creeze deșerturi precum Sahara sau Gobi.
• Focul și explozia: Cataclisme provocate de instabilitatea crustei terestre, care au transformat regiuni prospere în cenușă în doar câteva zile.

Avertismentul Tehnologic: Oglinda Sângelui între Specii

Paralelele dintre declinul Atlantisului și biotehnologia modernă sunt tulburătoare. Atlanteii au căzut deoarece au „violat legile naturii” prin experimente genetice iresponsabile, creând hibrizi om-animal care au dat naștere legendelor despre centauri sau sirene.

Astăzi, avertismentul este cât se poate de specific: manipularea celulelor umane introduse în porci pentru transplantul de organe este o repetare periculoasă a istoriei. Dolores Cannon avertizează că circulația sângelui între specii diferite prin aceste organe poate inventa boli incurabile, pentru care biologia umană nu are niciun mecanism de apărare. Atlantisul s-a prăbușit exact când se afla pe punctul de a dezlănțui o astfel de plagă genetică. Aceste „memorii de fapt” revin acum tocmai pentru a ne opri din drumul către un dezastru identic.

Iluzia Timpului: Bariera de Netrecut către Stele

Omenirea are o obsesie unică în univers: măsoară cu rigurozitate ceva ce nu există. Din perspectiva inteligențelor extraterestre, timpul este o iluzie, un sistem de credințe care ne ține captivi.

Acesta nu este doar un concept filosofic, ci un avertisment tehnic: nu vom putea călători niciodată în spațiu atâta timp cât rămânem ancorați în paradigma timpului liniar. Timpul este cel care ne leagă de spațiu; fără a transcende această limitare, rămânem prizonierii propriei noastre dimensiuni. Înțelegerea faptului că „totul se întâmplă acum” este cheia tehnologică necesară pentru a accesa călătoriile interdimensionale.

Energia Reziduală: Lecția Neglijenței din Triunghiul Bermudelor

Triunghiul Bermudelor oferă o lecție brutală despre consecințele tehnologiei lăsate nesupravegheate. În adâncuri se află rămășițele unui templu atlantean dotat cu cristale gigantice, proiectat inițial pentru călătorii interdimensionale. Deși orașul a dispărut, mașinăria nu a fost niciodată oprită complet.

Ea funcționează defectuos, ca o „oglindă suspendată de un fir” care se rotește sub influența curenților. Atunci când oglinda reflectă accidental un fascicul de energie către suprafață, orice navă sau avion aflat în acea rază este „zappat” instantaneu într-o altă dimensiune. Este un exemplu clar de neglijență tehnologică: o mașinărie antică, lăsată „în priză”, care continuă să distorsioneze realitatea noastră și astăzi.

Responsabilitatea de a nu repeta istoria

Sufletele care au fost martore la prăbușirea Atlantisului sunt prezente astăzi pe Pământ într-un număr imens. Ne-am întors pentru a fi contraponderea necesară, pentru a preveni o nouă anihilare prin ego și tehnologie necontrolată. Pe măsură ce abilitățile psihice și metodele alternative de vindecare se amplifică în jurul nostru, avem datoria de a folosi această putere cu înțelepciune.

Progresul fără etică este o invitație la dezastru. Dacă Pământul este într-adevăr o școală, ce lecție alegi să înveți astăzi pentru a nu mai repeta clasa în viitor?

Te-ai simțit vreodată captiv într-o existență care pare să fie guvernată de forțe exterioare, ca și cum ai fi doar un spectator la propria prăbușire? Mulți dintre noi trăim sub povara unei „psihocibernetici” defectuoase, simțind că viața este o serie de evenimente care ni se „întâmplă”, lăsându-ne copleșiți de zgomotul mental și de zidurile pe care ni le ridicăm singuri sub pretextul protecției.

Documentarul ne oferă o perspectivă chirurgicală asupra arhitecturii mentale umane. Filozofia lui Tony Robbins nu este despre gândire pozitivă banală, ci despre intervenții sistemice radicale care dărâmă aceste baricade interioare. Este o invitație la o introspecție brutal de onestă, unde suferința nu este un capăt de drum, ci materia primă pentru o nouă identitate. Iată cinci lecții fundamentale care redefinesc radical conceptul de evoluție personală.

Schimbarea nu durează ani, ci o singură secundă

În dezvoltarea personală, există un mit periculos: ideea că transformarea trebuie să fie un proces lung, laborios și chinuitor. Din perspectiva unui strateg, această eroare de percepție vine din confundarea timpului necesar pentru a ajunge la „pragul de toleranță” cu momentul în care se produce efectiv schimbarea.

Noi petrecem ani de zile acumulând „fricțiune” mentală, pregătindu-ne să luăm o decizie, dar transformarea propriu-zisă este un proces binar. Este un salt instantaneu de la o stare la alta. Schimbarea se produce în secunda în care identitatea ta refuză să mai locuiască într-o realitate veche. Rezistența la acest salt este cea care consumă timp, nu arhitectura schimbării în sine.

„Schimbarea s-a produs într-un moment. A durat 10 ani să ajungi să zici: «Niciodată». «Demisionez». «S-a terminat». «Te iubesc». «Da». «S-a terminat».”

„Vina” la nivelul sufletului: Alchimia traumei

Cea mai radicală propunere a lui Robbins este regândirea conceptului de învinovățire. De obicei, ne folosim trecutul sau părinții ca scuză pentru limitările noastre. Însă o analiză profundă ne arată că dacă alegem să îi învinovățim pe cei care ne-au rănit pentru suferința noastră, suntem obligați – din punct de vedere intelectual și spiritual – să îi învinovățim și pentru calitățile extraordinare pe care acea durere le-a sculptat în noi.

Acesta este conceptul de „a da vina la nivelul sufletului”. Robbins însuși oferă propriul exemplu visceral: mama sa, o femeie instabilă și dependentă de medicamente, a fost extrem de violentă, ajungând până la a-i turna săpun lichid pe gât până când acesta vomita. Totuși, el alege să o „învinovățească” pe ea pentru „foamea” sa nestăvilită de a opri suferința altora. Fără acea presiune extremă, nu s-ar fi format hotărârea și compasiunea care îi definesc astăzi misiunea. Trauma nu a fost un obstacol, ci motorul care a generat resurse de putere spirituală pe care o viață confortabilă nu le-ar fi putut produce niciodată.

Standarde versus Perfecțiune: Arhitectura identității

O distincție crucială pe care Robbins o face în intervențiile sale este cea dintre standarde și perfecțiune. În interacțiunea cu tânărul care se lupta cu gânduri suicidare, Robbins a identificat o eroare sistemică de gândire: „Perfecțiunea este o barieră care te face să te urăști”. Perfecționismul nu este un standard ridicat, ci un mecanism de auto-sabotaj care te blochează în inacțiune și auto-dispreț.

Pe de altă parte, standardele reprezintă pragul minim de experiență pe care alegi să-l tolerezi. Primești în viață exact ceea ce ești dispus să accepți ca fiind „normal”. Dacă tolerezi mediocritatea, aceasta devine identitatea ta. Schimbarea începe prin ridicarea acestor standarde minime, nu prin urmărirea unei perfecțiuni iluzorii.

Semnele toleranței scăzute în arhitectura propriei vieți

• Scuzele constante ca mecanism de apărare: Justificarea dietelor eșuate sau a lipsei de disciplină (cum a fost cazul Siennei, care își folosea scuzele pentru a evita responsabilitatea).
• Negarea propriilor nevoi sub masca altruismului: Asumarea responsabilității toxice pentru fericirea părinților sau a celor din jur, neglijând propria sănătate mintală.
• Obsesia pentru validare externă: O nevoie compulsivă de a primi iubire, născută din frica de respingere (tipar observat în relația Siennei cu tatăl ei, unde respingerea a generat o obsesie pentru afecțiune).
• Relații disfuncționale acceptate ca destin: Tolerarea unei dinamici în care iubirea este condiționată sau absentă.

Problemele nu sunt obstacole, ci daruri de creștere

Esența strategiei Robbins este reîncadrarea (reframing): „Viața se întâmplă pentru noi, nu nouă”. Problemele nu sunt pedepse, ci „greutăți” necesare pentru a ne dezvolta mușchii spirituali.

Cel mai puternic exemplu este cazul lui Dawn, o supraviețuitoare a cultului extremist „Copiii Domnului” (Children of God). Abuzată sexual sistematic încă de la vârsta de 6 ani în numele unei religii pervertite, ea a reușit să transforme acea suferință de neimaginat într-o putere spirituală imensă. Când încetezi să mai vezi trauma ca pe o eroare a universului și începi să o privești ca pe o resursă care te-a forțat să devii mai mult, suferința își pierde puterea asupra ta.

„Problemele ne ajută să creștem. Problemele ne modelează… Dacă realizăm că viața se întâmplă pentru noi, nu nouă, gata, durerea și suferința dispar.”

Limbajul tabu ca instrument de întrerupere a tiparelor

Mulți sunt șocați de utilizarea limbajului vulgar sau „direct” de către Robbins. Aceasta nu este o preferință stilistică, ci o „intervenție sistemică” de tip pattern interrupt. Majoritatea oamenilor trăiesc captivi într-un „zgomot mental” (noise) de politețe socială și negare, care îi menține în stare de stagnare.

Limbajul tabu funcționează ca un șoc electric aplicat sistemului nervos. El penetrează mintea conștientă și mecanismele de apărare pentru a ajunge direct la esența problemei. Politețea excesivă acționează adesea ca un anestezic pentru adevăr. Un „adevăr care doare” spus direct este, uneori, singura cale de a sparge tiparul de suferință și de a forța o confruntare onestă cu realitatea.

O invitație la auto-sculptură

Identitatea noastră nu este o trăsătură biologică fixă, ci o construcție deliberată. Tony Robbins reamintește constant că el însuși a fost „construit” de acel puști din Azusa, California, care nu avea certitudini, dar care a decis să-și creeze o viziune mai mare decât trecutul său.

Fiecare dintre noi are responsabilitatea de a fi arhitectul propriului destin. Nu poți co...

Întrucât, pretutindeni în aceste pagini, scriu despre lucruri cerești și divine, care sunt străine de natura pervertită a omului, cititorul ar putea, fără îndoială, să se arate uimit și revoltat de simplitatea autorului; pentru că instinctul pătruns de stricăciune nu se mai uită decât la lucrurile înalte, întocmai ca femeia scăpătată, dar fudulă, care, în fierbințeala ei, umblă mereu după bărbați frumoși pentru a preacurvi cu ei. Așa e și natura pervertită și trufașă a omului; nu se mai uită decât la strălucirea care amăgește în această lume, crezând că Dumnezeu a uitat de cel pierdut și l-a părăsit, și că Duhul Sfânt privește numai la ceea ce e deasupra lumii, la trufia și spoiala ei, la prefăcătoria și iscusințele ei.

Dar să ne întoarcem o clipă la trecut, unde vom găsi temeiul. Cine a fost Abel? Un biet păstor. Cine au fost Enoh și Noe? Oameni simpli. Dar Abraham, Isaac și Iacob? Păstori de vite. Cine a fost Moise, bărbatul iubit de Dumnezeu? Păstor de vite. Cine era David când vocea Domnului l-a chemat? Cine au fost profeții mari și mici? Păstori, oameni simpli și umili, zdrențăroși și cu picioarele goale; lumea îi credea nebuni. Și chiar dacă făceau minuni și citeau în semne, lumea nu îi lua în seamă și privea pe deasupra lor, încât Duhul Sfânt a trebuit să fie scăunaș la picioarele ei, lăsând pe diavol să se împăuneze cum de multă vreme jinduia să fie, rege peste toată lumea.

Și cum a venit în această lume Domnul nostru Iisus Cristos? Sărac lipit, de n-avea pe ce să-și pună capul (Matei, 8, 20).

Cine au fost apostolii Lui? Pescari săraci, disprețuiți și neînvățați. Cine credea în predicile lor? Mulțimile sărace care și-au dat sângele pentru Cristos. Stăpânii și cărturarii strigau: Răstigniți-l, răstigniți-l! (Luca, 23,21)

Cine a stat neclintit alături de Biserica lui Cristos? Mulțimea sărmană care și-a dat sângele întru Cristos. Cine a falsificat dreapta și curata învățătură creștină, și pretutindeni a batjocorit-o? Învățații, papii, cardinalii, episcopii și temuta lor tagmă. Pentru ce i-a urmat lumea și le-a dat ascultare? Pentru că au știut să-și facă faimă și să strălucească în fața lumii! O astfel de târfă închipuită și fudulă este natura umană decăzută.

Cine a izgonit lăcomia papei, idolatria, finanțele și înșelăciunea din biserica germană? Un biet călugăr disprețuit (Luther). Prin ce putere sau tărie? Prin puterea lui Dumnezeu Tatăl și prin tăria Sfântului Duh.

Ce a mai rămas ascuns? Dreapta învățătură a lui Cristos? Nu.

Ci filozofia și temeiul adânc, dumnezeiesc, bucuria cerească, revelarea creației îngerilor, a căderii îngrozitoare a diavolului din care izvorăște răul, crearea acestei lumi, adâncul temei și mister al omului și al tuturor făpturilor din această lume, Judecata de Apoi și Schimbarea la Față a acestei lumi, taina învierii morților și a vieții, veșnice.

Aceasta se va face în adânc, în mare simplitate. De ce în adânc, și nu la înălțime, în artă? Pentru ca nimeni să nu se laude, ori să-și facă fală precum că el a făcut-o, și pentru ca trufia diavolească să fie descoperită și nimicită.

Și de ce o face Dumnezeu? Din marea Lui dragoste și milostenie pentru toate neamurile lumii, și pentru a arăta că a venit timpul să se regăsească ceea ce s-a pierdut, adică omul să vadă, în sfârșit, perfecțiunea și să se bucure de ea, în curata, luminoasa și adânca cunoaștere a lui Dumnezeu.

De aceea va răsări mai întâi Aurora sau roșeața dimineții, se vor ivi zorile și se va alege și recunoaște ziua. Cel ce vrea să doarmă, să doarmă în veci, cel ce se trezește și-și împodobește lampa, să se trezească în veci. Iată, mirele vine: cel ce s-a trezit și s-a gătit, să meargă la veșnica nuntă cerească; iar cel ce doarme la venirea mirelui, să doarmă la nesfârșit, în temnița întunecoasă a groazei.

De aceea aș vrea din toată inima să-l previn pe cititor să citească această carte cu toată hărnicia și răbdarea, și să nu se lase înfuriat de naivitatea autorului; căci Dumnezeu nu se uită la cei de sus, pentru că singur El este sus, ci se uită cum să-i ajute pe cei de jos. Dacă te vei apropia mai mult de spiritul și cugetul autorului, nu va mai fi nevoie de nicio sforțare, căci se va face lumină, și crește, iar sufletul tău se va bucura în ea, se va înveseli și va birui.

Ia aminte!

Dragostea încântătoare, care este al cincilea spirit originar în puterea divină, este izvorul ascuns pe care ființa trupească nu-l poate pricepe și nici cuprinde. Numai când se înalță în trup, acesta biruie în el și se naște dulce și iubitor; căci el nu aparține zidiri trupului, ci răsare în el ca o floare din pământ.

Acest spirit originar izvorăște la început din calitatea cea dulce a apei.

Înțelege acest lucru așa cum trebuie; ia seama mai îndeaproape. Mai întâi e calitatea aspră, apoi cea dulce, apoi cea amară; cea dulce este la mijloc, între cea aspră și cea amară. Întotdeauna, cea aspră întărește, răcește și întunecă; cea amară smulge, împinge, se înfurie și desparte. Aceste două calități se freacă și se împing una pe alta cu atâta putere și se agită atât de tare, încât dau naștere căldurii; aceasta e în ambele calități întunecoasă, cum e căldura într-o piatră.

Dacă iei o piatră sau altceva tare și freci pe lemn, amândouă lucrurile se încălzesc. Dar această căldură este întunecoasă, n-are în ea lumină; așa e și în puterea divină. Calitățile aspră și amară fără apa dulce se freacă și se împing între ele atât de tare, încât ia naștere căldura întunecoasă, și ele se aprind.

Aceasta constituie mânia lui Dumnezeu, izvorul și originea focului iadului, cum se arată la lucifer. Acesta s-a răzvrătit, apoi s-a strâns, s-a contractat atât de tare împreună cu cetele lui diavolești, încât izvorul de apă dulce din el, în care s-aprinde lumina și se înalță dragostea, a secat.

De aceea el s-a schimbat pe veci într-un izvor acru, iute, amar, fierbinte și puturos;...

Prelegerea lui Gregg Braden explorează originea umană, contestând teoria evoluției darwiniste prin prisma unor descoperiri recente în genetica umană. Fuziunea a doi cromozomi pentru a forma cromozomul uman numărul 2 este prezentată ca un eveniment inexplicabil prin mecanisme evolutive cunoscute, sugerând o mutație dirijată sau un design inteligent. Braden corelează aceste descoperiri științifice cu texte spirituale antice, precum Sefer Yetzirah, susținând că ADN-ul uman conține un mesaj codificat, care, descifrat printr-o abordare interdisciplinară, dezvăluie o posibilă origine divină. În concluzie, prelegerea propune o perspectivă alternativă asupra evoluției umane, integrând știința și spiritualitatea pentru a interpreta originea și potențialul speciei noastre.

Vezi online cu traducere:

Temele principale:

• Evoluția nu explică apariția bruscă a omului modern: Gregg Braden subliniază că, deși evoluția este un fapt demonstrat pentru alte forme de viață, ADN-ul uman sugerează o apariție bruscă, acum 200.000 de ani, sub forma Homo sapiens sapiens, fără modificări semnificative de atunci.

“ADN-ul ne spune că evoluția este un fapt, dar nu este povestea noastră.”

• Fuziunea cromozomială ca element cheie: Braden evidențiază fuziunea a doi cromozomi pre-existenți la primate, rezultând cromozomul 2 uman. Această fuziune, care reprezintă 8% din ADN-ul uman, este unică și inexplicabilă prin mecanisme evolutive cunoscute.

“Fuziunea este cheia, deoarece este cea care ne face umani, este cea care ne diferențiază de toate celelalte forme de viață.” “Funcția, precizia, momentul în care s-a produs această fuziune, faptul că s-a întâmplat rapid, faptul că este atât de precisă încât anumite funcții redundante au fost eliminate și porțiuni au fost șterse, ne spune că s-a întâmplat ceva mai mult decât evoluția. Evoluția, așa cum o știm noi astăzi, nu poate și nu explică această fuziune.”

• Mutația dirijată și designul inteligent: Braden explorează conceptul de mutație dirijată, sugerând că o forță externă a influențat fuziunea cromozomială. El prezintă conceptul de “complexitate ireductibilă” – sisteme biologice care nu pot funcționa fără toate componentele prezente simultan – ca argument pentru designul inteligent.

“Apare ca fiind intenționată și aici începem să deschidem ușa către un teritoriu interzis în știință.” “La momentul în care sistemul ADN-ARN a fost înțeles”, a spus el, “dezbaterea dintre evoluție și creaționism ar fi trebuit să se oprească brusc”, deoarece implicațiile ADN-ului și ARN-ului sunt evidente și clare.” – Dr. Cohen, matematician și membru al Academiei de Științe din New York.

• Perspective din tradițiile spirituale: Braden analizează textele antice, cum ar fi Sefer Yetzirah, prin prisma științei moderne, identificând corelații între descrierile elementelor primordiale și tabelul periodic al elementelor.
• Mesajul codificat în ADN: Folosind o metodă proprie de transpunere a literelor antice cu elemente chimice, Braden afirmă că ADN-ul uman conține un mesaj, prima propoziție fiind “Dumnezeu etern în trup”.

Concluzii:

Documentarul propune o viziune alternativă asupra originii umane, bazată pe ideea că o forță inteligentă a intervenit în procesul evolutiv. Deși controversate, argumentele lui Braden invită la o reflecție profundă asupra naturii umane și a locului nostru în univers.

Puncte importante:

• Dovezile științifice prezentate sunt reale, dar interpretările lui Braden sunt subiective.
• Conceptele de mutație dirijată și design inteligent sunt respinse de majoritatea comunității științifice.
• Metoda de decodare a ADN-ului folosită de Braden nu este validată științific.

Documentarul este o invitație la explorarea unor idei noi și provocatoare, dar este importantă o abordare critică a informațiilor prezentate.

The post Gregg Braden – Codul Secret al ADN-ului Uman appeared first on TrezireaInteligentei.ro.

Cu cât cantitatea de Euri dezintegrate este mai mare, cu atât Auto-Conștiința este mai mare. Cu cât cantitatea de Euri dezintegrate este mai mică, cu atât procentajul de Conștiință trezită este mai mic.

Trezirea Conștiinței este posibilă numai dizolvând EUL, murind în sine însuși, aici și acum.

Incontestabil, atâta timp cât Esența sau Conștiința este îngropată în fiecare dintre Eurile pe care le cărăm în interiorul nostru, ea se află adormită, în stare subconștientă.

Este urgent să transformăm subconștientul în conștient, iar acest lucru este posibil doar anihilând Eurile; murind în noi înșine.

Nu e posibil să ne trezim, fără să fi murit în prealabil în noi înșine. Cei care încearcă mai întâi să se trezească pentru ca apoi să moară, nu posedă o experiență reală a ceea ce afirmă, merg cu hotărâre pe drumul greșelii.

Copiii nou-născuți sunt minunați, ei se bucură de autoconștiință deplină; sunt total treziți. Înăuntrul corpului copilului nou-născut se găsește reîntrupată Esența și lucrul acesta îi dă pruncului frumusețea sa. Nu vrem să spunem că suta la sută din Esență sau Conștiință este reîntrupată în noul-născut, doar acel trei la sută liber care în mod normal nu este cufundat în Euri.

Cu toate acestea, acel procentaj de Esență liberă, reîntrupat în organismul copiilor nou născuți, le dă deplină autoconștiință, luciditate etc. Adulții îl privesc cu milă pe noul născut, cred că pruncul este inconștient, dar se înșeală amarnic. Noul-născut îl vede pe adult așa cum este în realitate, inconștient, crud, pervers, etc.

Eurile nou-născutului se duc și vin, se rotesc în jurul leagănului, vor să intre în noul corp, însă datorită faptului că noul-născut încă nu și-a fabricat personalitatea, orice încercare a Eurilor de a intra în noul corp, se dovedește mai mult decât imposibilă.

Uneori pruncii se înspăimântă văzându-le pe acele fantome sau Euri care se apropie de leagănul lor, și atunci țipă, plâng, dar adulții nu înțeleg aceasta și presupun că bebelușul este bolnav sau că îi este foame sau sete; astfel e inconștiența adulților.

Pe măsură ce noua personalitate se formează, Eurile care vin din existențe anterioare, pătrund puțin câte puțin în noul corp. Când deja totalitatea Eurilor s-a reîncorporat, apărem în lume cu acea oribilă urâțenie interioară care ne caracterizează; atunci mergem peste tot ca niște somnambuli; mereu inconștienți, mereu perverși.

Când murim, trei lucruri merg în mormânt:

1) Corpul fizic;

2) Fondul vital organic;

3) Personalitatea.

Fondul vital, ca o fantomă se dezintegrează încetul cu încetul, în fața gropii sepulcrale, pe măsură ce corpul fizic se dezintegrează și el. Personalitatea este subconștientă sau infraconștientă; intră și iese din mormânt de câte ori vrea, se bucură când rudele îi duc flori, îi iubește pe cei apropiați și se dizolvă foarte încet, până se transformă în praf cosmic.

Ceea ce continuă dincolo de mormânt este EGOUL, EUL pluralizat, Eul însuși, o grămadă de diavoli înăuntrul cărora se găsește cufundată Esența, Conștiința, care la timpul său și la ora sa se reîntoarce, se reîntrupează.

Se dovedește lamentabil că, fabricându-se noua personalitate a copilului, se reîncorporează și Eurile.

The post Samael Aun Weor – Trezirea Conștiinței și Dizolvarea Eulului appeared first on TrezireaInteligentei.ro.