Omul Constantin Brâncuși se identifică perfect cu opera sa. La fel cum considera că materialul cu care lucra trebuie mângâiat, discret și delicat, el mângâia chipul muzelor cu privirea, le trata cu o eleganță excepțională care le oferea confort și le permitea să intre cu toată ființa în ambianța artistică pe care el a creat-o în atelier. Femeile care l-au inspirat sunt aduse în prim-plan în expoziția „Brâncuși și muzele sale”, ce poate fi văzută la Art Safari New Museum în perioada 18 septembrie – 20 decembrie. Doina Lemny, istoric de artă, curator și expert în opera lui Constantin Brancuși, explică într-un interviu acordat Curatorial cum muzele artistului au trăit o viață personală culturală bogată independent de relația cu el, cum a descoperit la Cluj-Napoca zeci de fotografii realizate de artist - cel mai important fond de fotografii Brâncuși din țara noastră - sau cum le-a întâlnit pe Maria Șaliapin și Vera Moore. În plus, ea anunță și apariția în limba română a cărții care stă la baza expoziției. „Creatorul capodoperelor pe care le evocăm mereu nu era o divinitate, ci un om foarte talentat, cu o inteligență și o ambiție deosebite. Înconjurat de toate aceste prietene și prieteni, el s-a hrănit din bogăția de idei și imagini ce se vehiculau în cercurile moderniste din toată lumea”. [caption id="attachment_67976" align="alignnone" width="1300"] Doina Lemny[/caption] Expoziția „Brâncuși și muzele sale” îl propune pe Brâncuși dintr-o perspectivă mai puțin explorată, aceea a omului și a vieții sale sentimentale. Ce ne poate spune relația artistului cu femeile care i-au fost apropiate despre omul din spatele operei și, poate, despre felul în care își construia universul artistic? Doina Lemny: În urma acestei lungi și bogate investigații, am fost satisfăcută să constat că omul se identifică perfect cu opera sa, că nu este niciun fel de trădare. Opera sa este rezultatul unei lungi perioade de observație, de șlefuire a unei forme pentru a-i surprinde ceea ce are mai prețios, mai profund. Artistul spunea că materialul nu trebuie lovit, ci mângâiat. Avea aceeași atitudine cu femeile care i-au fost muze și, în general, cu femeile care-i pășeau pragul atelierului: discret și delicat, el le mângâia chipul cu privirea, le trata cu o eleganță excepțională care le oferea confort și le permitea să intre cu toată ființa în acea ambianță artistică pe care și-o crease în atelier. Niciun incident nu perturba legătura care se crea între aceste muze, operele din atelier și creatorul lor. Cartea „Brâncuși și muzele sale”, publicată în 2023 la editura franceză Gourcuff-Gradenigo, stă la baza acestei expoziții. Cum s-a transformat cercetarea pentru și din volum într-un discurs expozițional și ce ați simțit că poate fi spus prin obiecte, fotografii și documente, dincolo de ceea ce putea spune textul? Doina Lemny: Pentru carte, care va apărea în traducere românească la editura Vremea odată cu deschiderea expoziţiei de la Art Safari New Museum, m-am documentat foarte mult: în arhive, descifrând toate însemnările şi corespondenţele, apoi citind biografii şi autobiografii ale acestor femei – acolo unde existau. În acelaşi timp, i-am căutat şi pe moştenitorii unora dintre ele sau am făcut tot posibilul, atunci când ele mai erau în viaţă, să le întâlnesc în persoană. A fost cazul Mariei Şaliapin, care trăia la Roma în 2002, şi a ultimei iubiri a sculptorului, Vera Moore. Emoţionante şi pline de învăţăminte, aceste întâlniri mi-au permis să întregesc portretele lor şi să confirm ceea ce eu însămi văzusem din lectura acestor documente. [caption id="attachment_67980" align="alignnone" width="1300"] Scrisoare de la Marina Șaliapin către Constantin Brâncuși, 1934; Fondul Brâncuși Paris[/caption] Se ştie că nu toate aceste femei au fost şi modele pentru operele sale, ele constituiau numai o ambianţă, un teren de observaţie a ceea însemna femeia cu frumuseţea şi delicateţea ei, cu inteligenţa şi talentul ei de artistă, de scriitoare, de colecţionară. De aceea, am considerat că poate fi foarte interesant şi autentic să le prezint prin fotografii, desene, corespondenţă şi mai ales prin obiectele care le-au aparţinut. Expoziţia este inedită şi excepţională tocmai prin acest unghi care ne trimite, fireşte, în unele cazuri la o anume sculptură, dar, după cum am precizat, ceea ce urmăresc, este de a recrea ambianţa din atelier cu aceste personaje, în majoritate cunoscute în anii 1920 - 1930, ca făcând parte din generaţia femeilor eliberate, a feministelor afirmate. Expoziția aduce în prim-plan fotografii, documente inedite și obiecte care au aparținut femeilor din viața lui Brâncuși. Ce povești aparte ascunse în acestea vă doriți să descopere publicul? Doina Lemny: În expoziția „Brâncuși și muzele sale” am putut evoca doar o parte din aceste muze, pentru că am avut acces la documente și fotografii de la colecționari care au dorit să împrumute obiecte. Ele sunt însă evocate pe larg în carte, fiecare are povestea ei integrată în contextul epocii și al atelierului lui Brâncuși. Astfel, cred că va fi o surpriză pentru public să vadă obiecte, bijuterii, manuscrise ale baroanei Renée-Irana Frachon, prietenă apropiată lui Brâncuși, împreună cu soțul ei, prietenie care a durat toată viața artistului. Strănepotul ei, Raphaël Armand, a recuperat cu minuțiozitate orice obiect rămas de la această mătușă excentrică care, după o viață de călătorii în Orient, s-a retras în familia ei care a îngrijit-o până la moarte. Un fapt cu totul surprinzător: ea a purtat cu ea „Muza adormită” realizată în bronz de Brâncuși, iar spre sfârșitul vieții a donat-o Muzeului Național de Artă Modernă din Paris, sub pretextul că familia ei nu înțelege valoarea artistică a unei astfel de opere. Un alt exemplu: tânăra dansatoare elvețiană Marthe Lebherz, una dintre marile iubiri ale lui Brâncuși, nu a fost modelul lui pentru vreun bust. O cunoaștem numai din corespondența cu artistul, pe care eu am publicat-o și în română la editura Vremea sub titlul „Brâncuși și Marthe sau povestea de iubire Tantan et Tonton”, în 2019, și din câteva fotografii pe care Brâncuși le-a realizat. Neavând moștenitori direcți, documentele și obiectele care i-au aparținut au fost preluate de fondatoarea unui teatru din Geneva, doamna Monique Descoter, unde ea a activat ca dansatoare și profesoară de dans. Am încercat ca în expoziția de la Art Safari New Museum să reconstitui rolul acestei „muze”, parteneră de viață pentru câțiva ani a lui Brâncuși. Sunt doar două exemple care invită publicul la a descoperi și alte personalități din anturajul artistului. [caption id="attachment_67982" align="alignnone" width="1300"] Scrisoare către Vera Moore de la Constantin Brâncuși; colecție privată[/caption] Când vorbim despre „muzele” lui Brâncuși, există riscul ca unele dintre aceste femei să fie privite doar prin prisma relației lor cu artistul. Cine au fost, de fapt, ele și ce ați descoperit despre personalitățile, viețile și propriile trasee, dincolo de rolul pe care l-au avut în biografia lui Brâncuși? Doina Lemny: Din fericire, aceste „muze” au trăit o viață personală culturală bogată independent de relația cu Brâncuși. Toate au avut preocupări artistice, literare, unele au fost colecționare, femei politice precum Agnes E. Meyer, soția patronului jurnalului Washington Post, și cele patru fiice ale ei care s-au manifestat în diferite activități culturale; Nancy Cunard, cunoscută scriitoare și artistă care constituise un cerc de creatori la Paris; poeta Mina Loy, care a dedicat un frumos poem uneia dintre cele mai importante opere de Brâncuși, „Pasărea de aur”; pictorița Margit Pogany, Marthe Lebherz, cu o lungă carieră de dansatoare, iar ultima iubită, pianista Vera Moore, care dădea concerte la BBC. Viața fiecăreia dintre aceste femei care s-au impus prin propria personalitate pe scena artistică și literară poate constitui un roman. De altminteri, multe dintre ele au publicat autobiogr...

Curatorial

Message History

Delivery option(s)